Telefonul vibrează în timp ce vorbim. Vine un mesaj în timpul cinei. Spunem „da” uitându-ne în altă parte. Suntem în cameră, dar mintea ne este deja în altă parte — la mâine, la listă, la ce mai lipsește.
În ebraica veche există un cuvânt pentru contrariul acestui lucru: hineni. Se traduce prin „iată-mă”. Nu este doar „sunt aici”. Este „sunt aici pentru tine, acum”.
Avraam răspunde astfel de trei ori în aceeași relatare: lui Dumnezeu, fiului său și îngerului. De fiecare dată, înainte să știe ce urmează. Nu după ce a înțeles totul. Înainte.
Noi facem adesea invers. Vrem planul înainte să spunem da. Păstrăm o marjă, pentru orice eventualitate. Este omenesc. Dar se pierde ceva când nu suntem niciodată cu adevărat prezenți — nici pentru omul din fața noastră, nici pentru noi înșine.
Înainte de următorul „da” automat, ne putem opri o secundă. Să lăsăm telefonul jos. Să ridicăm ochii. Să spunem, simplu: iată-mă.
Prezența începe acolo unde încetăm să ne negociem locul.