Lunea dimineața are greutatea ei. Emailurile de săptămâna trecută încă așteaptă, lista de sarcini nu s-a micșorat în weekend, iar cafeaua nu șterge cu totul oboseala.
Aceste cuvinte nu vin dintr-o zi fericită. Au fost scrise în mijlocul ruinelor Ierusalimului, de cineva care văzuse cum se prăbușește totul. Cartea se numește Plângerile lui Ieremia, și totuși, în inima plânsului, o frază rămâne în picioare: bunătatea se înnoiește în fiecare dimineață.
Observ că îmi număr adesea diminețile ca pe o continuare. Ce n-a fost făcut ieri apasă asupra zilei de azi, iar întârzierile se adună. Acest text îmi propune un alt calcul: o dimineață nu este doar continuarea zilei de ieri; este și un dar nou.
Nu trebuie să recuperăm totul înainte de a începe. Putem primi ziua așa cum vine, cu ceea ce are ea nou, și să facem pasul următor fără să purtăm toată greutatea săptămânii dinainte.
Și în dimineața aceasta, ceva reîncepe.